Faceți căutări pe acest blog

Noutati UE - RM - August 2016

Arhiva 2011-2015






25.08.2016

UE  felicită Republica Moldova cu ocazia celebrării Zilei Independenței

Pentru a spori rezistența atât a statului, cât și a societăți și pentru beneficiul tuturor cetățenilor, punerea în aplicare a reformelor extrem de necesare și autentice, lupta fermă împotriva corupției, de-politizarea instituțiilor statului, consolidarea independenței sistemului judecătoresc, modernizarea serviciilor publice, îmbunătățirea libertății presei și implementarea reformelor economice profunde, sunt condiții indispensabile.

Cu ocazia aniversării de 25 de ani, Uniunea Europeană își reiterează apelul pentru eforturile angajate ale părților în vederea ajungerii la o soluție complexă și pașnică a conflictului transnistrean, bazată pe suveranitatea și integritatea teritorială a Republicii Moldova cu un statut special pentru Transnistria.
Uniunea Europeană va continua să susțină eforturile consolidate ale Republicii Moldova în procesul de reforme actuale, în vederea maximizării beneficiilor de pe urma Acordului de Asociere, inclusiv a Zonei de Liber Schimb Aprofundat și Cuprinzător.

Mai mult

22.08.2016

Secretariatul Comunității Energetice (SCE) va susține eforturile RM în realizarea obiectivelor asumate în transpunerea acqui-ului comunitar.

Declarația a fost făcută astăzi de Janez Kopač, directorul SCE, în cadrul unei întrevederi de lucru cu viceprim-ministrul, Octavian Calmîc, ministru al Economiei.

Oficialul european l-a informat pe Octavian Calmîc că Comisia Europeană prin intermediul Secretariatul Comunității Energetice inițiază un proiect regional de asistență tehnică de patru ani, cu un buget de circa 4,6 milioane de euro, destinat Republicii Moldova, Ucrainei și Georgiei. Potrivit lui Janez Kopač, în cazul țării noastre, obiectivul principal este de a ajuta autoritățile naționale în elaborarea cadrului secundar pentru implementarea legilor aprobate în sectorul energetic ce transpun acqui-ului comunitar, angajament asumat de Republica Moldova în cadrul Tratatului Comunității Energetice.




18.08.2106

Comisia guvernamentală pentru integrarea europeană: Priorităţile pentru semestrul II al anului 2016

Subiectul principal din ordinea de zi a vizat acţiunile prioritare care urmează să fie realizate în semestrul II al anului curent, în vederea atingerii obiectivelor trasate pentru implementarea Acordului de Asociere Republica Moldova - Uniunea Europeană.

Printre priorităţile CGIE se numără şi iniţierea procesului de elaborare a unui nou Program Naţional de Implementare a Acordului de Asociere pentru anii 2017-2019, dat fiind că documentul corespunzător, care este în vigoare în prezent, expiră la finele anului curent. În acest context, Ministrul Afacerilor Externe şi Integrării Europene, Andrei Galbur, a subliniat că procesul respectiv este unul complex, care implică consultări cu societatea civilă şi grupurile ţintă vizate, precum şi cu echipa tehnică pentru a îmbunătăţi mecanismul de coordonare şi raportare.


17.08.2016

 Campania de informare "Aderă acum"

Centrul de Resurse pentru Drepturile Omului (CREDO) inițiază  o campanie de informare, conștientizare și susținere a vectorului european, privind procesul, avantajele, oportunitățile și beneficiile pe care le prevede procesul de integrare europeană a Republicii Moldova. Autorii inițiativei îşi propun să ajungă la toate categoriile de cetăţeni, să-i consolideze în jurul ideii de integrare europeană şi să reducă din euro-scepticismul apărut din cauza acţiunilor nechibzuite ale autorităţilor.
Campania,, este susținută voluntar de câteva organizații apolitice, printre care Consiliul Național al Organizațiilor Studenților din Moldova, Asociația Onoare, Demnitate și Patrie, Asociația Ucrainenilor din Moldova Împreună, Asociația „Un pas împreună”, Centrul Național al Romilor.

în cadrul campaniei, în fiecare sector al Chișinăului, dar și în câte două raioane importante din centrul, sudul și nordul țării vor fi amplasate corturi mobile și staționare, unde voluntarii asociațiilor vor informa cetățenii privind reconfirmarea beneficiilor pe care le presupune aderarea la UE. 

Campania de informare se va  desfășura în Chişinău, Bălţi, Cahul, Orhei, Hînceşti şi Floreşti.

 Detalii
 Video
Interviu


3.08.2016

Prim-ministrul al RM , Pavel Filip a lansat un apel de consolidare a întregii societăți în sprijinul proiectului de integrare a Republicii Moldova în Uniunea Europeană

 în care se adresează atât societății civile dar și forțelor politice să-și consolideze puterile pentru a avea o idee națională în acest sens.

 Vin cu această adresare publică la șase luni de când mi-am asumat mandatul de Prim-ministru și după cinci luni în care am realizat Foaia de parcurs pentru reforme pro-europene în Republica Moldova. Am prezentat rezultatele ei pe 1 august împreună cu Președintele Parlamentului. În cadrul Comisiei guvernamentale pentru integrare europeană am precizat deja sarcinile pentru etapele următoare în implementarea Acordului de Asociere RM-UE. Este de remarcat și, cu această ocazie, salut faptul că în Parlament coaliția majoritară a semnat cu PPEM, o formațiune politică din afara coaliției, Acordul de parteneriat pentru atingerea obiectivului de integrare europeană, deschis și pentru alte forțe pro-europene. Dar sunt ferm convins că e nevoie de o solidaritate mult mai largă pentru a garanta succesul vectorului european în Republica Moldova. De aceea, fac apel către toată societatea, cetățenii obișnuiți, activiștii civici, partidele de orice culoare, uniunile de creație, asociațiile profesionale și de alte profiluri, comunitățile locale – să ne solidarizăm cu toții, cei pe care ne unește un scop suprem, construcția Moldovei europene! Am toată încrederea că reușim să depășim consecințele crizelor anterioare, unele probleme de moment, și de aceea cred că este timpul potrivit să lansez, ca șef al Guvernului, un apel pentru viitorul Republicii Moldova!


Am anunțat această deschidere de mai multe ori și invit din nou la un parteneriat cât se poate de strâns între instituțiile statului și societatea civilă. Dincolo de lucrul asupra diferitor proiecte de hotărâri, legi și alte documente, să ne propunem ca la capătul acestui drum în dreptul Republicii Moldova să fie scris ”stat membru al Uniunii Europene”!




1.08.2016

Parlamentul a aprobat Declarația cu privire la Parteneriatul național în domeniul integrării europene.

Documentul, aprobat la 29 iulie, are drept scop consolidarea coeziunii sociale și politice în procesul de integrare europeană a Republicii Moldova, în vederea modernizării durabile a țării și consolidarea statului de drept.

Potrivit Hotărârii Biroului permanent din 29 iulie 2016, Iurie Leancă este noul Președinte al Consiliului Parlamentar pentru Integrare Europeană.

Parlamentul a constituit Consiliul pentru Integrare Europeană, în aprilie 2016, pentru a asigura un mecanism de comunicare și coordonare în procesul de integrare europeană a Republicii Moldova și de armonizare a legislației naționale cu legislația comunitară.


1 .08.2016

Prezentarea raportului de progres în realizarea măsurilor incluse în Foaia de parcurs privind acţiunile prioritare pentru implementarea Acordului de Asociere RM-UE

Referindu-se la rezultatele obţinute, Premierul Pavel Filip a evidențiat că datorită implementării cu succes a angajamentelor incluse în Foaia de parcurs, s-a reușit relansarea reformelor în domenii cheie precum justiția și mediul de afaceri, ceea ce contribuie benefic la dezvoltarea unei economii naționale competitive. Totodată, a fost recâștigată încrederea partenerilor europeni și americani, susținerea bugetară din partea UE urmează să fie relansată în curând, iar prima tranşă a împrumutului acordat de România va fi alocată până la sfârşitul acestei luni.

Speakerul Andrian Candu, a menționat că, până în prezent, 74 de acțiuni din Foaia de parcurs au fost îndeplinite pe deplin, iar altele 8 sunt în curs de implementare. În acelaşi timp, raportul de progres, prezentat astăzi, prevede un şir de acţiuni pentru următoarea sesiune a Parlamentului, care va începe la 1 septembrie a.c.


În context, Pavel Filip şi Andrian Candu au anunţat că au semnat o scrisoare către Federica Mogherini, Înaltul Reprezentant al Uniunii Europene pentru Afaceri Externe şi Politică de Securitate, şi Johannes Hahn, Comisar European pentru Politica de Vecinătate și Negocieri pentru Extindere, în care informează oficialii europeni  despre progresul înregistrat şi priorităţile pentru perioada imediat următoare.

 Detalii
 
Raportul privind realizarea Foii de parcurs privind agenda de reforme prioritare (martie – iulie 2016)